Dan Bălan la Eurovizion
-
Author:
n/a -
Send To:
Organizatoii Selecţiei Naţionale Eurovision 2009 din Republica Moldova
-
Sponsored By:
Blogosfera Moldovenească -
More Info at:
Noi, un grup de cetăţeni conştiincioşi şi pătrunşi de spirit partiotic acut,
Conştienţi de faptul că Republica Moldova este оn măsură să demonstreze unei Europe оntregi că nasc şi la Moldova oameni, chiar оn plină epocă a Globalizării,
Mвndri de a avea оn noi spirit de luptător moştenit cu dumnezeiască milă de la Ştefan cel Mare şi Sfвnt,
Decişi să ducem peste tot оn lume stindardul neatвrnării acestui petic de pămвnt, parte a marii familii europene,
Fericiţi că avem printre noi un talent fără limite reale şi imaginare,
Cerem Organizatorilor Selecţiei Naţionale Eurovision 2009 din Republica Moldova să anuleze competiţia şi să aloce fondurile economisite astfel unor seri de creaţie publice оn care compozitori şi textieri vor sintetiza cele mai frumoase idei pentru a scoate din lacrimi şi sвnge un cвntec ce ne va marca istoria noastră arhipostmodernă.
La sfвrşitul acestor оmpliniri sufleteşti dintre oamenii de artă şi spectatorii mereu оn căutare de frumos, ne vom aduna cu toţii оn Piaţa Marii Adunări Naţionale, veniţi din toate colţurile ţării, pentru a aclama cu milioanele piesa interpretată de magnificul Dan Bălan, acest Mesia al culturii şi civilizaţiei republicamoldovene.
Оn acelaşi timp, оndemnăm toţi cetăţenii Republicii din Moldova, din Romвnia, Italia, Spania, Portugalia, Rusia, Ucraina, Anglia, Germania, sau Grecia să revină acasă pentru a ne bucura оmpreună de momentele care vor rămвne scrise cu litere de aur оn istoria ţării de urmaşii noştri, urmaşii urmaşilor noştri şi urmaşii urmaşilor urmaşilor noştri, оn vecii vecilor, amin!
Aşa să ne ajute Dumnezeu şi televotingul!

3 Signatures
-
INconstantIN
-
Stefan Nistor
-
Ion de la tzara
-
3
Signatures! - View Signatures
- Sign Petition